fbpx

Cum funcționează Terapia prin Privare Senzorială (floating) și beneficiile ei

Ce este terapia prin plutire?

Fie că ne referim la bazine de privare senzorială, bazine de plutire sau, pur si simplu, Floating, terapia prin privare senzorială reduce stimulul exterior până aproape de zero, (văzul, auzul, mirosul și simțul tactil), fiind cunoscută ca tratament alternativ natural pentru multe afecțiuni, fizice sau psihice. Cei care plutesc povestesc despre beneficiile privării senzoriale vindecarea insomniilor și reducerea durerilor cronice, a anxietății, a depresiei și chiar eliberarea de adicții. Și partea cea mai buna este că se întâmplă într-un mod relaxant, fără efort.

Centrele de privare senzorială au început să apară peste tot in Europa și Statele Unite, mai ales in zonele urbane, unde cererea pentru metodele holistice de vindecare este în creștere accelerată.

Deși beneficiile plutirii în bazine de privare senzorială au început să atragă atenția relativ de puțină vreme, în urma studiilor științifice apărute, ea există începând cu anii 50’. A început să fie folosită în Europa de către public începând cu anii 70’. (2) Inițial bazinul de privare senzorială a fost inventat de cercetători psihologi și neurocercetătorii și îl foloseau în principal pentru teste pe creativitate, conectarea cu ceilalți și concentrare.

Există oameni care povestesc chiar despre experiențe psihedelice în bazin. În ultimele decenii, comunitățile ezoterice vorbesc despre plutire ca o modalitate de a promova “conștientizarea spirituală”, depașirea unor blocaje emoționale și îmbunătățirea clarității mentale. În timp ce aceste beneficii sunt destul de greu de demonstrat, cercetări recente publicate in Jurnalul de Medicină Complementara și Behaviorală, sugerează că privarea senzorială funcționează reducând răspunsul la stres al corpului, inducând o relaxare profundă și diminuând agitația mentală. (3) În acest moment există numeroase cercetări ce arată că terapia prin plutire este o metodă eficientă, non-invazivă, de a trata bolile și reduce durerile cauzate de stres, mai mult decât multe alte metode folosite în prezent în medicina alternativă.

 

Ce este un bazin de privare senzorială?

Privarea Senzorială înseamnă plutirea într-un bazin de izolare ce reduce toate sursele de experiență senzorială: sunet, vedere, miros și atingere. Un alt nume al plutirii este R.E.S.T. (Restricted Environmental Stimulation Technique).

Bazinele de plutire folosite pentru inducerea privării senzoriale sunt umplute cu o soluție a cărei temperatură este foarte aproape de cea a pielii, ce conține aproximativ 500 kg sare Epsom (sulfat de magneziu). Sărurile îți permit să plutești fără nici un pic de efort la suprafața apei în liniște și relaxare. Pe toată durata sesiunii, cei ce plutesc se simt, în general, ușori și liniștiți, fără să fie nevoie de a depune orice fel de efort pentru a se menține la suprafața soluției.

Efectele pozitive ale plutirii – R.E.S.T. au impact asupra fiziologiei, inclusiv scăderea nivelului de cortizol și scăderea tensiunii arteriale. Studiile arată și o creștere a atenției conștiente (mindfulness) și o scăderea a stresului în timpul sesiunii de plutire. Puțin mai științific, se observă și o scădere în markerii sindromului de stres corporal (BDS – bodily distress syndrome). Cercetatorii folosesc termenul “BDS” pentru a descrie schimbări fiziologice negative care au loc atunci când cineva este supus stresului cronic. Aceste semne BDS sunt legate de lucruri precum simptomele fibromialgiei, oboseală cronică și somatizarea tulburărilor psihice. (4)

 

Cum funcționează bazinul de plutire?

Bazinele de privare senzorială ajută prin inducerea unei stări de relaxare profunde (denumită și răspuns de relaxare sau RR) prin oprirea răspunsului la stres al corpului de tip “luptă sau fugi” (“fight or fight”). A crea un răspuns de relaxare natural este un remediu pentru stres deoarece activează sistemul nervos parasimpatic și reduce, în același timp, activitatea sistemului nervos simpatic.

Pe scurt, plutirea ajută la scăderea nivelului de cortizol și la calmarea sistemului nervos, echilibrând sistemul imunitar și hormonal.

Efectele benefice ajuta la scăderea ritmului cardiac, la normalizarea nivelului tensiunii arteriale, la restabilirea ritmului normal de respirație și la normalizarea funcțiilor digestive. (5)

În situații solicitante sau stresante, cel mai ușor să inducem răspunsul de relaxare este să ne deconectam. În timpul unei sesiuni de plutire, stimulii externi si senzațiile sunt reduse sau complet eliminate. Nu este muzică (deși poți alege pentru o muzică calmă pe fundal) și nimic altceva ce ai putea auzi în afara de propria respirație și bătăile inimii. Lumina este diminuată – bazinele sunt izolate perfect, deși există și aici posibilitatea să faci treptat trecerea cu o lumină difuză ambientală. Plutitorii nici măcar nu simt contactul cu apa deoarece este încălzită la aceeași temperatură cu a pielii. Textura soluției este una mătăsoasă, uleioasă, ce hrănește pielea în loc să o usuce. 

La ce te poți aștepta dacă te decizi să încerci o sesiune?

  • Bazinele de plutire sunt suficient de încăpătoare pentru a avea loc atunci când te întinzi pe spate și a nu avea o senzație de claustrofobie
  • Bazinele conțin aproximativ 24 cm de apă și 500 kg sare Epsom dizolvate în ea. Sarea este cea care le permite plutitorilor să rămână la suprafață în timpul sesiunii fără să depună nici un pic de efort
  • Majoritatea oamenilor aleg să plutească între 60 și 90 de minute. Sunt și persoane ce se duc mai departe și plutesc în sesiuni de 8 ore, dormind în bazine peste noapte.
  • Plutitorii pot ieși din bazin mai devreme dacă nu se simt confortabil, deși nu s-a întâmplat decât foarte rar.
  • În cazul în care te gândeai, plutirea într-un bazin plin cu apă și sare nu este dăunătoare pentru pielea și nu se va usca. Sarea Epsom are multe beneficii pentru piele, tradițional cunoscute dar și în urma studiilor știintifice (hidratează pielea, reduce acneea sau simptomele psoriasis)

 

Cine ar trebui să plutească?

Entuziaștii terapiei prin plutire spun că oricine vrea să își extindă limitele spirituale sau chiar artistice pot încerca privărea senzorială.

Cei care caută mai multe motive susținute științific pentru a încerca terapia prin plutire pot afla că studiile sunt numeroase și în continuă desfășurare. Deși mai este mult de aflat despre efectele fiziologice ale privării senzoriale, se consideră că plutirea poate ajuta la ameliorarea a multe probleme, cum ar fi:

  • Dureri cronice și tensiuni musculare, adesea legate de niveluri ridicate de stres
  • Insomnii sau alte probleme cu somnul
  • Dureri de cap cronice
  • Tulburări legate de dispoziție și simptomele depresiei și anxietății
  • Funcție imunitara scăzută
  • Oboseala cronică (Burnout) și niveluri coborâte de energie
  • Probleme cu concentrarea

 

Principalele beneficii ale bazinelor de privare senzorială

1. Dezvoltarea prezenței (Mindfulness) și reducerea stresului

Un studi publicat in Jurnalul Medicinei Complementare și Behaviorală, a testat efectele privării senzoriale pe anumiți markeri ai calității vieții la 65 pacienți adulți. A găsit corelări semnificative între “stările de conștiința alterată din timpul bazinului de plutire” si “mindfulness in viața de zi cu zi”.

Cercetătorii au ales doua grupuri, unul care să participe la 12 sesiuni de plutire și un altul de control. După ce au fost testați măsurând calitatea vieții din punct de vedere fiziologic și psihologic – incluzând variabile precum stresul, nivelul de energie, depresie, anxietate, optimism, dureri cronice, calitatea somnului și mindfulness – rezultatele au arătat reduceri semnificative in:

  • răspunsul la stres
  • simptomele depresiei
  • anxietate
  • dureri cronice

Cercetătorii au observat și îmbunătățiri generale ale optimismului, calității somnului și a puterii de concentrare.

2. Reducerea anxietății și depresiei

In anul 2016, cercetători de la Departamentul de Psihologie al Universității Karlstad din Suedia au testat efectele bazinelor de privare senzorială asupra simptomelor anxietății, incluzând tulburarea de anxietate generală (GAD). Studiile arată că simptomele GAD s-au schimbat substanțial în bine pentru grupul ce a plutit timp de 12 sesiuni pe parcursul a unei perioade de 4 luni. (6)

De fapt, 37% dintre participanții la grupul participant au ajuns la remisie completă de la simptomele GAD post-tratament, în timp ce majoritatea a avut cel puțin unele efecte benefice semnificative legate de dificultățile în a dormi, probleme de reglaj emoțional și depresie. Toate variabilele ce au fost îmbunătățite, cu excepția anumitor simptome de depresie, au rămas la același nivel după 6 luni de la terminarea lui. Nu a apărut nici un efect negativ post plutire.

3. Îmbunătățirea nivelului de energie și a productivității

Bolile legate de stres sunt, în acest moment, cele mai frecvente motive pentru productivitatea redusă la muncă (7). Problemele atribuite stresului includ oboseala mentală, lipsa concentrării, sindromul “burnout”, migrene și afecțiuni digestive sau gastrice.

Privind aceste statistici, mulți angajatori din toată lumea au început să ofere sesiuni de plutire gratuite sau abordări similare, precum pauze de meditație, pentru a menține nivelul de stres scăzut. Deși reducerea stresului este o recomandare comună a doctorilor pentru pacienți, cel mai util este ca acesta să fie prevenit sau gestionat înainte de a atinge un nivel la care poate fi dăunător. Plutirea prin privare senzorială este acum considerată o metodă eficientă și naturală de prevenire a stresului, îmbunătățind nivelul stării de spirit la muncă și în viața de zi cu zi. (8)

4. Reducerea durerilor

Mai multe studii, precum și povești ale pacienților, sugerează că bazinele de plutire pot servi drept calmante naturale pentru dureri. Modul principal prin care plutirea ajută la calmarea durerii este prin inducerea răspunsului de relaxare, ce relaxează mușchii încordați și ajută la îmbunătățirea odihnei și recuperării. Un studiu care a examinat efectele tratamentelor placebo în comparație cu terapia prin plutire arată că sesiunile de plutire reduc durerile musculare legate de stres la pacienții diagnosticați cu sindromul “burnout”.

Pacienții ce au urmat tratamentul cu plutirea R.E.S.T. timp de 6 până la 12 săptămâni au resimțit mai puține dureri, niveluri mai mici ale tensiunii arteriale, mai puțină anxietate și depresie, stres redus și niveluri mai ridicate ale optimismului și energiei. (9)

5. Depășirea dependențelor

Un studiu din anii ‘90, ce viza identificarea eficacității privării senzoriale asupra reducerii dependentei, ne spune că “plutirea este o modalitate de tratament versatilă, cu eficiență demonstrată, în modificarea unor dependențe și are aplicații promițătoare cu altele.” (10)

Interesant este că pacienții dependenți de nicotină, alcool sau medicamente au trăit, în general, îmbunătățiri asociate atenției sau reechilibrarea diferitelor efecte fizice și mentale ale stresului.

Potrivit studiilor, privarea senzoriala ajută oamenii să depășească adicțiile prin:

  • inducerea unui răspuns general de relaxare
  • aducerea atenției către interior pentru a se concentra pe problemele personale
  • întreruperea obiceiurilor prin eliminarea declanșatorilor și posibilităților de răspuns
  • sentiment crescut de control asupra comportamentelor de dependență
  • procese de învățare îmbunătățite

Cele mai multe rezultate sunt legate de renunțarea la fumat, în timp ce multi cred că este nevoie de mai multe cercetări în general pentru a recomanda plutirea pentru alte probleme legate de droguri și dependențe.

John Lenon este unul dintre cei mai cunoscuți oameni care au folosit privarea senzorială pentru a renunța la adicția de heroina. 

 

Precauții cu privire la utilizarea bazinului de plutire

Majoritatea covârșitoare a celor care încearcă privarea senzorială povestesc experiențe foarte plăcute și eliberatoare, fără nici un efect secundar.

În funcție de personalitatea ta și de cat de bine te împaci cu spații relativ înguste și întunecate, este posibil totuși ca prima parte a primei plutiri să fie de adaptare. Unele bazine sunt însa deschise, iar înauntru există posibilitatea de a menține o lumină aprinsă și muzică sau meditații ghidate pe întreaga durată a sesiunii.

 

Câteva concluzii despre bazinele de privare senzorială

Bazinele de privare senzorială mai sunt numite și bazine de plutire iar tehnica se numește Terapie prin plutire – R.E.S.T. sau, pur si simplu, Plutire (Floating)

Studiile despre plutire sugerează că de pe urma ei ar putea beneficia cei care suferă de dureri și tensiuni musculare, anxietate, care au probleme cu concentrarea, depresia, ce au probleme cu somnul, “burnout”, adicții sau oboseală cronică.

Bazinele de privare senzorială funcționează prin reducerea tuturor surselor exterioare de stimuli, ajutând pe cei care plutesc să reducă stresul, să intre într-o stare profundă de relaxare și să liniștească sistemul nervos. Acest lucru ajută la îmbunătățirea sistemului imunitar și reglează producția de hormoni de stres, cum ar fi cortizolul.

 

Dacă simți că această relativ nou apărută terapie este pentru tine și poate să te ajute să îți îmbunătățești aspecte ale vieții tale sau, pur și simplu, este o experiență care îți provoacă curiozitate, te așteptăm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *